Jobul la Lucky Studio m-a ajutat să-mi cumpăr prima mea maşină

0
263
Lucky Studio

 

 

       Când m-am angajat ca model de videochat la Lucky Studio, prima mea dorinţă a fost să îmi cumpăr o maşină. Aveam impresia mereu că va fi nevoie de câţiva ani de muncă pentru a avea bani de prima mea maşină. Dar la Lucky Studio nu a fost aşa, fiind posibil să îmi cumpăr prima maşină în doar jumătate de an.

Nu cred că acest lucru ar fi fost posibil în alt studio, pentru că Lucky Studio Iaşi a pus nevoile mele pe primul loc şi de aceea s-a putut să îmi iau maşina. Dar, consider că dacă aş fi fost în altă parte, nimănui nu i-ar fi păsat de mine sau de nevoile mele. Pentru asta, Lucky Studio este videochatul lider din Iaşi şi din ţară. A fost destul de uşor să obţin banii pentru o maşină.

Când le-am povestit celor de la studio care este dorinţa mea, ei mi-au recomandat contractul de 3 ani. La început, nu ştiam la ce se referă, dar apoi mi-au spus că bonusul de angajare al acestui contract este de 10.000 de lei. Bonusul l-am primit la 30 de zile de la angajare, zile în care am avut un câştig aproximativ de 5.600 de lei. Spun cu aproximaţie, pentru că obţineam bani în fiecare zi, câte 300, 400 sau 500 de lei la sfârşitul fiecărei ture de muncă.

Majoritatea acestor bani i-am strâns, pentru că Lucky Studio deja îmi oferea tot ce aveam nevoie şi nu cheltuiam foarte mult. Prin asta, mă refer la faptul că beneficiam de transport gratis, cazare gratis în primele luni şi cursuri. Totodată, am profitat şi de make-up şi coafură în fiecare zi, manichiură şi pedichiură, dar şi şedinţe foto multiple şi schimbări de look odată la 6 luni. Pentru că nu mai era nevoie să cheltui bani pe aceste lucruri, am economisit foarte mult. Practic, eu cheltuiam bani doar pentru nevoile mele, deoarece de restul se ocupa Lucky Studio.

După acelaşi sistem, am avut şi câştiguri de peste 7.000 de lei lunar, iar cu banii adunaţi în 6 luni şi cu bonusul de angajare, mi-am cumpărat maşina mult dorită. Nu pot să descriu cu exactitate fericirea de pe chipul meu din momentul cumpărării. A fost de-a dreptul uluitor să văd cum mi s-a adus noua achiziţie în faţa casei. Primul lucru pe care l-am făcut cu maşina a fost să merg câteva zile prin toată ţara cu prietenii mei. Mulţumesc, Lucky Studio Iaşi, pentru că mă faci fericită.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ